Logo-ul organizației

Scut botoșănean

În anul 2016 lua ființă asociația „Scut botoșănean”, după ce Bogdan Cărăușu, Andrei Gheorghe și Vîlceanu Mihai s-au asociat în vederea conceperii, organizării şi desfăşurării de activități prin care se urmărea pregătirea şi formarea tinerilor, precum şi inițierea şi dezvoltarea unor acțiuni şi programe de prezervare a identităţii naţionale.Au trecut de atunci patru ani, patru ani frumoși în care membrii și voluntarii asociației au conceput, au organizat și au realizat zeci de proiecte prin care sute de tineri din Botoșani au fost implicați în activități menite a-i ajuta în propria formare și dezvoltare personală.Astfel, s-au organizat zeci cursuri de pregătire, seminarii, concursuri, conferințe, simpozioane, festivaluri, dezbateri publice, precum şi organizarea de manifestații publice, marşuri, tabere de lucru, acțiuni de împădurire și tabere de supraviețuire.Au fost concepute, promovate şi desfăşurate zeci de programe educaționale nonformale pentru tineri, în colaborare cu instituții de învățământ (şcoli, licee, universități) şi organizații non‐guvernamentale cu interese comune cu ale asociației.Împreună am organizat o multitudine de programe educaționale complexe tip „boot camp” (program complex format din sesiuni de pregătire nonformală, excursii, activități în aer liber şi altele).„Scut botoșănean” a desfășurat zeci de acțiuni filantropice (umanitare) și de solidaritate socială, realizate prin voluntariat, prin donații și cu participarea altor ONG-uri.Am încurajat acțiuni de cooperare culturală şi implicare a tinerilor şi adulților în activități civice de interes comunitar.Am desfăşurat activități ecologice şi dezvoltare durabilă şi de educare în privința protejării mediului natural.Asociația „Scut botoșănean” este organizatoarea concursului interliceal de arte plastice - „Sfinții Închisorilor” - concurs ajuns deja la a patra ediție. Concursul a implicat, de-a lungul celor trei ediții, sute de liceeni și zeci de profesori coordonatori.Asociația este de asemenea organizatoarea evenimentului de manifestări cultural-artistice „Eminescu trăiește prin noi”, eveniment ajuns la a patra ediție.În anul 2018, asociația „Scut botoșănean” a organizat proiectul (co-finanțat de Primăria Municipiului Botoșani) „Botoșaniul susține reîntregirea României”. În cadrul proiectului, 50 de copii din Republica Moldova, elevi ai Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, au fost oaspeții orașului Botoșani timp de trei zile. Prin activitățile desfășurate, voluntarii botoșăneni ai asociației au interacționat cu tinerii basarabeni, copiii români de pe ambele maluri ale Prutului descoperindu-și astfel rădăcinile comune.Am căutat să atingem puncte cardinale ale românismului și ale spiritualității din nordul țării, prin vizitarea unor obiective precum Casa Memorială „Nicolae Iorga”, Biserica ștefaniană a Mănăstirii Popăuți, Memorialul Ipotești, Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Putna și Ceteatea de Scaun a Sucevei.În ciuda programului destul de încărcat, copiii s-au arătat interesați de cunoașterea propriei istorii, a valorilor și a credinței neamului românesc din care fac parte. Sufletele lor tinere au vibrat la cuvintele despre universalitatea geniului eminescian, despre erudiția lui Nicolae Iorga și despre curajul lui Ștefan cel Mare. Deschiderea cu care și-au îmbrățișat noii prieteni și rapiditatea cu care s-au legat prieteniile nu pot fi puse doar pe seama ingenuității vîrstei. Ele au urmat cursul firesc al sentimentului de apartenență la același popor, conștientizarea faptului că sîntem membrii aceleași familii.Fondurile pentru acțiunile asociației provin din donații și finanțări obținute de la persoane fizice și, într-o foarte mica măsură, de la persoane juridice.„Prin tot ceea ce facem, prin toate acțiunile gîndite, plănuite și organizate de asociația „Scut botoșănean” ne străduim să oferim tinerilor din Botoșani o viziune integratoare în viața neamului românesc, să le aducem la cunoștință adevăratele repere ale poporului român. Pentru că știm că fiecare generație poate și trebuie să fie o treaptă pe care generațiile mai tinere să poată urca pe calea neamului.” – Bogdan Cărăușu
Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular