Logo-ul organizației

Asociatia Salvati Copiii Iasi

Salvați Copiii Iași a fost înființată în anul 1991 și a aderat încă de la început la mișcarea de promovare și de apărare a Drepturilor Copilului. Programele noastre s-au adresat şi se vor adresa tuturor copiilor, acordând o atenţie deosebită celor aflaţi în situaţii dificile. Concret, de la înființare și până în prezent zeci de mii de copii au fost implicaţi în campaniile şi programele noastre și astfel am reusit sa ne asiguram că protecția copilului nu este încălcată și că drepturile copilului sunt respectate pentru copiii implicați în aceste programe.La nivelul municipiului Iaşi, din 2006 asociaţia a dezvoltat trei servicii sociale acreditate de Comisia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale din cadrul Direcției de Muncă, Socială și Familie Iași prin care oferă servicii copiilor şi familiilor din comunitatea ieșeană.Activând în comunitatea ieșeană de aproape 3 decenii, asigurăm servicii prin programele și proiectele noastre și am dezvoltat expertiză pentru următoarele categorii de copii: *copiii abuzaţi fizic, psihic sau sexual; *copiii traficaţi; *copiii străzii; *copiii exploataţi economic; *copiii -singuri acasă (care au cel puţin un părinte plecat în străinătate); *copiii care suferă de tulburări de sănătate mintală sau la risc de a dezvolta tulburări din sfera sănătăţii mintale; *copiii care au abandonat şcoala sau care se află în risc de abandon şcolar, *copiii afectaţi de sărăcie, *copiii cărora le-au fost încălcate drepturile prevăzute de lege.De asemenea, am dezvoltat servicii şi pentru:-părinţii, rudele copiilor sau persoanele care au copii în îngrijire;-profesioniştii din domeniul protecției copilului și domeniile conexe (psihologi, medici, asistenţi sociali, cadre didactice, poliţişti, judecători, procurori, etc.);-instituțiile și organizațiile nonguvernamentale care lucrează în domeniul protecției copilului.În prezent, organizaţia desfăşoară programe în 6 județe ale regiunii de Nord Est a României, are peste 200 de membri şi peste 100 de voluntari, în majoritate tineri.

Website:
www.salvaticopiii-iasi.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular