Logo-ul organizației

Bucharest RUNNING CLUB

Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România - Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON, Bucharest HALF MARATHON, UNIQA Asigurari FAMILY&10K.Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-secelorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții.Competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditateși înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și World Athletics (IAAF). Maratonul București a fost inclus pe lista seriei de evenimente de calificare la Campionatul Mondial de Maraton 40+ - "AbbottWMM Wanda Age Group World Rankings", purtândcertificarea "AbbottWMM Wanda Age Group Qualifier".BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor.BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania - www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care seimplică în proiecte și evenimente sportive.
Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular