Asociatia "Phoenix Munții Făgăraș"

Informații despre organizație

Asociația “Phoenix Munții Făgăraș” este o asociație non-profit, înființată cu scopul de a promova activitățile cu caracter montan, de a crește potențialul turistic al zonelor montane din România, precum şi de a ocroti fauna si flora montana, crearea şi dezvoltarea cadrului organizatorico - funcțional şi material având drept deziderat şi finalitate realizarea în folosul membrilor săi următoarele:
• Promovarea activităților montane (drumeție, alpinism, escalada, cicloturism, schi, precum şi orice activitate şi sporturi montane);
• Organizarea de drumeții, competiții, tabere şi expediții, în tara şi străinătate;
• Marcarea, remarcarea şi trasarea de noi trasee turistice;
• Organizarea şi participarea la competiții sportive cu specific montan;
• Ocrotirea florei montane, a faunei montane, a monumentelor naturii, a rezervațiilor naturale şi parcuri naționale;
• Organizarea de manifestații publice (festivaluri, marșuri s.a.) precum şi alte activități de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii;
• Sprijin acordat membrilor asociației în vederea dotării cu echipament corespunzător drumețiilor/expedițiilor/competițiilor.

Redirecționează simplu și rapid

Informații personale

Adresă de domiciliu

Semnătură olografă

Captcha

Fii un supererou civic

Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.

Give an extra hand

Distribuie pagina

Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.

Copiază linkul

Colectează formulare tipărite

Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.

Susține redirectioneaza.ro

Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.