Logo-ul organizației

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România

În 2006 mai multe organizaţii de pacienţi s-au reunit pentru o consultare cu Ministerul Sănătăţii. În acel moment, un secretar de stat a recomandat asociaţiilor de pacienţi să se unească într-o coaliţie. Această idee a fost reţinută de participanţi care au purtat mai multe discuţii în acest sens, iar în 18 aprilie 2008 a fost stabilită o întâlnire pentru a pune bazele coaliţiei.La acea întâlnire au fost prezenţi reprezentanţii a 8 asociaţii de pacienţi din România, precum şi un avocat care a condus discuţiile pentru a se stabili un statut şi a se semna actele necesare înfiinţării organizaţiei. Atunci a fost aleasă prima structură de conducere şi au fost stabilite primele acţiuni în coaliţie. Astfel a luat naştere asociația Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România – COPAC în 2008, ca organizaţie ce are ca scop promovarea şi protejarea drepturile pacienţilor cu boli cronice.De atunci, am încercat să creştem organizaţia, odată cu mişcarea pacienţilor, să milităm pentru drepturile pacienţilor. COPAC reuneşte în prezent 17 membri, exclusiv organizaţii neguvernamentale, acoperind o gamă largă de patologii. Scopul coaliţiei, reunită într-o formulă unică în Europa, este apărarea drepturilor pacienţilor atunci când sunt încălcate, atunci când se elaborează o lege sau un act normativ care le afectează interesele.

Website:
copac.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular