Logo-ul organizației

Asociația SUPRA

Accesibilizarea și adaptarea materialelor educaționale pentru persoanele cu dizabilități, precum și facilitarea accesului acestora la serviciile de care au nevoie sunt probleme reale și urgențe ale societății românești.În contextul în care în România discriminarea celor diferiți, în loc să scadă, crește, iar serviciile atât de necesare nu sunt furnizate de autorități decât în mică măsură, în 2015 ne-am adunat laolaltă și am decis să schimbăm lucrurile atât cât ne stă în putere, ca Asociație.Misiunea noastră principală este să creștem, prin mijloacele pe care le putem asigura, calitatea vieții și gradul de acceptare socială a persoanelor aflate în dificultate, fie că este vorba de dizabilitate, medii defavorizate, minorități, persoane supraponderale și nu numai.În prezent ne orientăm eforturile către a furniza materiale educaționale școlare adaptate pentru copiii cu dizabilitate cognitivă, cu scopul de a le facilita deprinderea cititului și accesul la conținuturile din programa școlară, prin proiectele CereUnManual și Arianna citește.

Website:
asociatia-supra.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular