Logo-ul organizației

Asociatia Invatatorilor Banateni

Din Statutul asociației:Art.5 Asociaţia Învăţătorilor Bănăţeni, fiind o asociaţie cu caracter profesional, ştiinţific şi cultural, are drept scop promovarea educaţiei, ştiinţei, artelor, tradiţiilor locale, a culturii în general, precum şi sprijinirea cadrelor didactice, în speţă, a celor care predau la ciclul primar, în vederea prefecţionării profesionale.Art.6 Pentru realizarea scopului său, asociaţia îşi propune următoarele obiective:a)să organizeze sesiuni de comunicări, colocvii, simpozioane, conferinţe de specialitate;b)să editeze reviste şi lucrări ştiinţifice de specialitate;c)să sprijine activitatea didactică a învăţătorilor şi institutorilor, organizând, cu ajutorul formatorilor săi, stagii de formare şi perfecţionare continuă;d)să promoveze relaţii de colaborare cu asociaţii, organizaţii, societăţi culturale similare româneşti şi din străinătate, membrii săi putând face parte concomitent şi din acestea;e)să invite specialişti români şi străini pentru a participa la manifestări ştiinţifice şi profesionale de profil, pentru a ţine conferinţe în cadrul ei şi, în acelaşi timp, să faciliteze participarea membrilor ei la reuniuni ştiinţifice şi culturale, naţionale şi internaţionale;f)să sprijine membrii asociaţiei sau a familiilor acestora în cazul unor probleme de ordin social sau material;g)să sprijine comunităţile defavorizate din mediul rural pentru a le facilita acestora accesul la valorile culturale autentice.
Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular