Logo-ul organizației

Asociația Casa Buna-Filiala Sanpetru

Cine suntemSuntem o familie!Inspirați de activitatea celor de la Casa Bună București, la mijlocul anului 2021 am decis că trebuie să facem ceva pentru copiii cu risc ridicat de abandon școlar, din comunitatea noastră. Am înțeles că pentru a face o diferență în viața unui copil, este nevoie de implicare, perseverență și încredere că nu suntem singurii care credem că a face bine este molipsitor.Casa Bună Sânpetru încearcă să acorde sprijin educațional și emoțional copiilor din comunitate, care au nevoie de lecții suplimentare, de îndrumare, de afecțiune și, poate cel mai important, au nevoie să li se arate că noi, adulții, avem încredere în propriile lor forțe!Suntem tineri în acest demers, dar ne dorim extrem de mult ca activitatea noastră să facă o diferență în viața fiecărui copil care vine la lecții săptămânal la Casa Bună Sânpetru!Voluntarii noștriActivitatea noastră nu ar fi posibilă fără implicarea câtorva zeci de voluntari care se dedică copiilor câteva ore pe săptămână. Între timp am legat prietenii și simțim că tot acest sprijin necondiționat ne dă și mai multă încredere în forțele noastre. Suntem o familie care crește!În momentul de față suntem aproximativ 25 de voluntari activi care alocam timp săptămânal pentru cei 61 de copii pe care îi avem în grijă. Ne dorim să primim mai multi voluntari în familia noastră, pentru a putea lucra 1 la 1 cu copiii.

Website:
casabunasanpetru.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular