Asociația ACTRIS
Proiectul nostru, ACTRIS, are ambiția de a îmbina două direcții într-un context care se deschide și celorlalte discipline, formelor post-moderne de teatru și de a implica elevii în comunitate la nivel general, de a-i motiva în procesul de învățare și implicit de formare de personalități complexe prin Actorie, Creație, Teatru, Regie, Interpretare și Spectacol
Proiectul de față n-o să vorbească despre funcțiile artei, despre mymesis sau despre catharsis, despre teatrul antic, mistere medievale, clasicism, romantism, nici măcar despre teatrul absurdului, oricât de absurd ar părea. Nu ne propunem să facem o istorie a teatrului, nici a mijloacelor de expresie a lui. Un asemenea demers n-ar putea avea finalizare și nu și-ar îndeplini scopul în condițiile și contextul în care ne aflăm, în calitate de elevi și profesori, toți pasionați de actori, creație, regie, interpretare, spectacole, de teatru în general.
Există două direcții care par să se manifeste în cadrul teatrului școlar: (prezentate în proiectul TRANSCENA)
a. punerea în scenă a unor texte dramatice.Acela este teatru de amatori realizat de profesori cu elevii. Are un anumit potenţial educaţional: familiarizarea cu textul dramatic, familiarizarea cu studiul personajului, o învăţare mai bună a istoriei culturii şi apropierea de textul literar, de exemplu; teatru şcolar non-profesionist, care are aspiraţii artistice şi de formare de viitori artişti.
b. creaţia de spectacol în şcoală, care are un caracter predominant educaţional şi care este o formă de teatru aplicat. Ca formă de teatru aplicat se asemănă tehnicilor teatru forum şi este un spectacol întotdeauna interactiv. Acest spectacol duce la dezbateri fierbinţi, mai ales atunci cînd publicul include părinţi şi profesori. Prin tradiţie el a fost folosit cel mai mult cu grupurile defavorizate.
-
Ce reprezintă formularul de 3.5%?
Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.
-
Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?
Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.
-
Care sunt următorii pași?
După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.
Fii un Supererou Civic!
Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?